Comportamentul

Câteva aspecte importante:

• la pornire se va merge într-un ritm mai lent, ajungând treptat la viteza normalã de mers;
  
  
• lungimea pasului sã fie proportionalã cu talia si raportatã la înclinatia pantei, astfel obtinem o vitezã nornalã de deplasare;
  
  
• respiratia trebuie sã fie linistitã adaptatã la viteza de deplasare, (fumatul în timpul mersului este total contraindicat);
  
  
• tot timpul ochii trebuie sã cerceteze terenul, cãutând locurile prin care vom pãsii;
  
  
• la urcare, se calcã pe toatã talpa cu genunchii usor îndoiti, în plan transversal, astfel, distanta dintre pasi sã fie la lãtimea bazinului;
  
  
• ordinea de mers va fi în coloanã câte unu, la intervale egale, nu prea aproape pentru a incomoda sau a fi incomodat în timpul deplasãrii. Cei mai putin initiati vor fi încadrati în coloanã imediat dupã conducãtorul grupului;
  
  
• rãmânerea în urma grupului nu trebuie admisã sub nici un motiv;
  
  
• întotdeauna evitati sã folositi asazisele "scurtãturi", un puct aflat "la câtiva pasi", se poate dovedi a fi mult mai departe decât v-ati închipuit, vã poate pune în situatia de a nu îl atinge si în imposibilitatea întoarcerii la punctul de plecare. În acest mod se poate pierde timp, ca sã nu mai vorbim de pericolele la care vã expuneti. În concluzie, nu vã abateti de la traseu si încercati sã respectati marcajele turistice.
  
  
• atât la urcare cât si la coborâre, se va avea grijã a nu periclita grupul prin dislocãri de pietre desprinderi de glii, rostogolirea arborilor cãzuti, etc;
  
  
• pe grohotisuri urcarea se face pe bolovanii mari, iar la coborâre numai pe grohotisul mãrunt.
  
  
• la trecerea peste pietre si mici denivelãri este de preferat sã se ocoleascã sau sã se pãseascã peste obstacole; dacã aceasta nu este posibil se va cãlca integral cu piciorul îndoit;
  
  
• în terenul accidentat foarte înclinat se vor utiliza si mâinile pentru pãstrarea echilibrului, prizele de mânã se apasã perpendicular pe suprafata de sprijin;
  
  
• în timpul mersului se recomandã a se vorbi cât mai putin;
  
  
• dupã primele 20 de minute de mers se va crea un moment de relaxare, prima pauzã mai mare (20-30) minute se va face dupã 2 ore de mers;
  
  
• în pauzele mai mari se pot consuma dulciuri (zahãr, glucozã, miere, etc.), ciocolata nu este indicatã în timpul efortului; Nu este bine sa se bea apã numai la finele pauzelor, înainte de a porni din nou la drum;
  
  
• la coborâre se calcã de asemenea pe toatã talpa, cu genunchii mai mult împinsi înainte si bustul aplecat;
  
  
• iarna pe vreme rea (viscol, ceatã, ger), deplasarea se face în grup compact, exceptie fãcând zonele care prezintã pericol de avalanse;
  
  
• iarna pauzele mai lungi, în special pe vânt puternic, trebuie evitat. Se recomandã etapele lungi, într-un tempo moderat, cu pauze scurte si putine. Opririle de 5-10 minute sunt cele mai indicate si se vor face în locuri ferite de vânt, fie lângã obstacole naturale fie improvizând mijloace de protectie. Dacâ aceasta nu este posibil, opririle pot fi evitate;
  
  
• în timpul mersului pe viscol sau zãpadã adâncã, capul coloanei va fi schimbat cât mai des. Dacã sunt sã se foloseascã urmele existente;
  
  
• observarea reciprocã este cel mai bun remediu împotriva degerãturilor;
  
  
• când dificultãtile cresc mai înainte de toate trebuie sã se pãstreze buna dispozitie;
  
  
• adeseori accidentele survin dupã depãsirea unor dificultãti, datoritã faptului cã "rãsuflãm usurati" si atentia începe sã scadã;
  
  

- sus -